Au fost si inca sunt probleme asociate cu progresul solar, unele reale altele scornite. Una dintre acestea ar fi ca soarele nu straluceste intotdeauna nici macar in California, insa sunt destule solutii pentru a remedia problema aceasta – aceasta face parte din problemele serioase; una dintre cele inventate de unii sceptici, ar fi de exemplu prabusirea instalatiilor, aceasta determinand un pericol chiar mai mare decat fuziunea nucleara; insa ideea de periculozitate nu poate fi contrazisa in totalitate.

Toate acestea au fost mai intai amintite intr-o lucrare publicate la inceputul anului 1983 numita “Cea mai lunga oda a Soarelui”, in prima dintre cele trei volume- manuscrise, din care numai putine parti pot fi incluse aici.

Unele aspecte ale energiei solare constituie o problema pentru unii si chiar o oportunitate pentru altii. Pentru simplul fapt ca soarele straluceste deasupra fiecarui acoperis, acesta poate fi un exemplu de avantaj pentru oamenii de rand si pentru folosirea enrgiei solare la nivel individual nu numai in marile companii dotate cu echipamente speciale de captre si prelucrare a razelor solare, echipamente ce ar fi etalate pe suprafete mari de teren. Avantejele sunt multiple: un profit crescut considerabil, o stare de sanatate mai buna a oamenilor determinata de lipsa poluarii, sau daca nu, macar de diminuarea ei.

Folsorea acestei energii se poate incepe prin atingerea unor scopuri simple, apoi la trecerea la obiectiva mai avansate.

Productia ieftina a lentilelor de concentrare, si folosirea lor sub acoperisuri de sticla constituie miezul primelor incercari. Exista pasaje din diferite lucrari publicate in anii 1977-1980, care descriu avantajele principale ale folosirii lentilelor sub paravane de sticla, sau a lentilelor cu forma de diamant.

Introducere

Clima este efectul pe termen lung al radiaţiei solare asupra suprafeţei variate şi asupra atmosferei Pământului, care se manifestă prin schimbări ale factorilor atmnosferici în timp ce acesta se roteşte.

Cel mai bine poate fi înţeleasă ca media schimbărilor de temperatură anuale combinată cu media precipitaţiilor dintr-o anumită zonă geografică.

Uscatul şi marea fiind foarte diferite, reacţionează diferit cu atmosfera terestră, unde masele de aer circulă permanent. Variaţiile zilnice ale factorilor meteorologici dintr-o anumită zonă geografică constituie VREMEA, în timp ce CLIMA este sinteza pe termen lung a acestora.

Vremea este determinată de valorile factorilor meteorologici: temperatura, umididatea aerului, direcţia şi viteza vântului, presiunea atmosferică, turbulenţa aerului, cantitatea şi felul precipitaţiilor. Aceşti factori se măsoară cu instrumente specifice – termometre, barometre, hidrometre, giruete ş.a. Valorile măsurate pe perioade lungi de timp (ani sau decenii) prelucrate statistic ne dau informaţii despre clima unei regiuni.

Cuvântul CLIMĂ vine din limba greacă, unde klima înseamnă înclinaţia soarelui. Clima este influenţată în principal de radiaţia solară şi variaţiile sale anuale, de latitudine, dar şi de structura complexă a atmosferei, de altitudine, de apropierea de ocean sau de mare, de formele de relief (mai ales munţii şi dealurile).

Clima are efecte profunde asupra tuturor formelor de viaţă de pe Pământ, microorganisme, plante, insecte, animale, păsări şi oameni. Activitatea oamenilor poate afecta clima prin:

- modificarea scoarţei terestre

- tăierea pădurilor

- secarea lacurilor, bălţilor şi mlaştinilor

- poluarea industrială.

Cele mai periculoase modificări climaterice produse de om sunt cele datorate poluării industriale în atmosferă cu bioxid de carbon şi cu freon. Poluarea cu bioxid de carbon în cantităţi foarte mari produce efectul de seră, adică încălzirea excesivă a atmosferei, iar poluarea cu freon afectează stratul protector de ozon din păturile înalte ale atmosferei care ne apară de radiaţiile ultraviolete.

Zonele climatice

Clima unor regiuni de pe glob este descrisă prin termeni generici, stabiliţi după zonele unde aceste caracteritici se pot observa cel mai bine. Din acest punct putem trasa mai multe zone climaterice, care sunt aşezate sub forma unor centuri în jurul Ecuatorului, până la poli în fiecare dintre emisfere. Zonele climaterice respective pot fi diferenţiate după aria vânturilor dominante, după scara temperaturilor, după scara precipitaţiilor sau după răspândirea vegetaţiei şi a faunei.

Există numeroase clasificări ale zonelor climatice care împart globul în şase zone climatice principale (numite A, B, C, D, E şi H) şi apoi în subzone climatice în funcţie de temperatura medie şi de natura precipitaţiilor. Astfel:

- zona A este zona tropicală umedă,

- zona B este zona tropicală uscată (aridă),

- zona C este zona temperată caldă,

- zona D este zona temperată rece (boreală),

- zona E este zona rece polară, iar

- zona H este clima alpină.

Zona cu climă caldă este cuprinsă între 0° – 30° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:

- zona cu climă ecuatorială, între 0° – 5° latitudine N. şi S., caracterizată prin ploi zilnice, calme ecuatoriale şi un singur anotimp, aflată în preajma Ecuatorului este în mod egal încălzită de razele Soarelui care cad perpendicular pe suprafaţa solului

- zona cu climă subecuatorială, între 5° – 12° latitudine N. şi S., caracterizată două anotimpuri, unul ploios - iarna şi unul secetos – vara, având drept vânturi dominante alizeele iarna şi calme ecuatoriale vara

- zona cu climă tropicală umedă, musonică, prezentă de exemplu în zona Oceanului Indian, unde schimbarea anotimpurilor produce ploi torenţiale şi furtuni năpraznice

- zona cu climă tropicală uscată, prezentă de exemplu în deşertul Sahara, unde căldura foarte mare a distrus orice formă de vegetaţie, dând naştere la deşerturi întinse.

Zona cu climă temperată este cuprinsă între 30° – 60° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:

- zona cu climă temperat oceanică, între 40° – 60° latitudine N. şi S., caracterizată prin patru anotimpuri blânde, multe ploi şi dominată de vânturile de vest

- zona cu climă temperat continentală, între 40° – 60° latitudine N. şi S., caracterizată prin patru anotimpuri, cu veri foarte calde şi secetoase şi ierni friguroase cu multă zăpadă, precum în ţara noastră

- zona subtropicală mediteraneeană, între 30° – 40° latitudine N. şi S., caracterizată prin patru anotimpuri blânde, cu veri secetoase şi calde şi ierni blânde, fără îngheţ.

Zona cu climă rece este cuprinsă între 60° – 90° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:

- zona cu climă rece subpolară, între 60° – 66° latitudine N. şi S., caracterizată prin patru anotimpuri răcoroase, vară răcoroasă, iarnă cu ger mare şi ninsoare abundentă, cu teritorii ce cuprind întinse păduri de conifere, de exemplu taigaua siberiană şi cea canadiană

- zona cu climă polară, între 66° – 90° latitudine N. şi S., caracterizată prin două anotimpuri, o vară cu zile foarte lungi, friguroasă, cu temperaturi în jur de 5° C, când dezgheţul aduce explozia rapidă a unei vegetaţii mici şi o mulţime de ţânţari, iarnă lungă cu ger mare şi aproape fără ninsoare. Aici la nord de pădurile de conifere, dincolo de cercul polar se întinde tundra.

Pe munţii înalţi, oriunde s-ar afla aceştia, se succed mai multe zone climaterice odată cu creşterea altitudinii. Dacă urcăm pe un munte aflat în zona ecuatorială de la clima tropicală umedă caracteristică poalelor muntelui putem atinge clima de tundră la o înalţime suficient de mare, iar pe vârf ne aşteaptă imperiul gheţii veşnice. Astfel pe muntele Kilimajaro, aflat în centrul Africii în zona Ecuatorială sunt la vârf gheţuri veşnice, iar la poale se întinde savana africană cu girafe, antilope, lei şi leoparzi.

1. Situatia actuala

Datele referitoare la populatia globului si la fenomenele populationale contemporane ilustreaza marea varietate si complexitatea situatiilor si a experientelor tarilor si regiunilor, permitand o serie de concluzii si de prioritati curente.

Preocuparile comune ale tarilor se concentreaza pe cateva teme majore, intre care:

· Relatiile dintre populatie, dezvoltare si mediul inconjurator.

· Rolul si statutul femei in lumea contemporana.

· Angajarea politica a statelor in problematica specifica a populatiei din ultimi 20 de ani si in perspectivele acesteia in viitor.

In ceeace priveste relatiile dintre populatie si dezvoltare, datele confirma faptul ca politicile si programele populatiei pot contribui semnificativ la dezvoltarea economica si invers, ca o serie de categorii de initiative complementare in favoarea dezvoltarii autosustenabile pot sa sprijine masiv implementarea programelor din domeniul populatiei.

Intelegerea crescanda a acestor interrelatii este transpusa treptat in actiuni, adesea de mare succes. In tarile in curs de dezvoltare s-a la recunoasterea faptului ca ratele scazute ale progresului tehnologic, combinate cu rate necontrolate ale cresterii populatiei produc mari constrangeri economice, sociale si culturale. Ca atare, a fost constientizate necesitatea corelarii ratei cresterii populatiei cu ritmurile dezvoltarii economice si cu capacitatea regenerativa a mediului natural. Asemenea evolutii reclama promovarea unor noi cercetari stiintifice pentru a identifica noi cai de favoirzare a interventiilor menite sa impulsioneze complementaritatea latanta si sinergia dintre populatie si dezvoltare

Din perspectiva tarilor dezvoltate, principala relatie dintre populatie si dezvoltare este una dintre politicile familiare, configuratiile fertilitatii populatiei feminine si angajarea femeii in activitatea economica si sociala. La aceasta se adauga si problematica populatiei de varsta a treia si costurile sociale antrenate de acesta, ca si relatiile dintre formele si modalitatile in care se realizeaza procesele de productie si poluarea mediului inconjurator. Tarile din Europa Centrala, de Est si Sud-Est ca si cele din comunitatea Statelor Independente (fosta URSS)sunt preocupate de interrelatiile dintre declinul general al performantelor economice, scaderea nivelului de trai al populatiei, aparitia si cresterea somajului si evolutia negativa a proceselor demografice (fertilitatea, natalitatea,mortalitatea generale si infantila) si a altor indicatori socio-demografici

Un loc distinct in domeniul populatiei il ocupa statutul femei in lumea contemporana, dat fiind rolul fundamental pe care il au femeile in procesele dezvoltarii si in interventiile din sfera proceselor demografice.

In stransa legatura cu conditia femeii se afla si procesele din ce in ce mai evidente de eroziune a unitatii familiale traditionale, concretizate in: reproducerea numarului casatoriilor, cresterea proporiei casatoriilor care se desfac prin divort etc.

Astazi peste tot in lume se manifesta incredere sporita in angajarea politica a statelor ca factor esential in solutionarea multora din problemele acute ale populatiei. In aceasta directie se spera in crearea unor noi cadre normative is institutionale, cresterea cheltuielilor publice, dezvoltarea cooperarii internationale pentru determinarea unor tendinte pozitive in evolutia proceselor si fenomenelor demografice si populationale.

Asemenea asteptari sunt incurajate de faptul ca, in ultimi 20 de ani un numar mare de guverne, parasind politica “laissez faire, laissez passer” au adoptat strategii si programe care au influentat in mod nemijlocit dinamica populatiei, fie in directia reducerii ritmului cresterii populatiei, fie in cea a stimularii cresterii populatiei in functie de situatiile specifice in care au actionat fiecare.

Populatia lumii pe continente, in milioane de locuitori

Continente/regiuni	1994	% din populatia lumii
America de Nord	289	5,1
America de Sud	474	8,4
Europa	509	9,0
Asia	3640	64,4
Africa	701	12,4
Ausrtralia	28	0,5

Tarile cu cea mai numeroasa populatie

R.P Chineza	1 190 milioane locuitori
India	900 milioane locuitori
S.u.a	261 milioane locuitori
Indonezia	200 milioane locuitori
Brazilia	159 milioane locuitori
Rusia	150 milioane locuitori

2. Dinamica populatiei

Dinamica populatiei releva un ansamblu de stari si de tendinte in marile componente ale acesteia: cresterea si structura populatiei, miscarile populatiei, evolutia indicatorilor socio economici.

Sub acest raport astazi este evident ca:

a). rata generala a cresterii populatiei s-a aflat in declin in ultimele 2 decenii, in unele regiuni, reducerea fiind destul de mare(ca dee ex. Asia Estica unde intre 1970 si 1990 a fost de 43% ca is in tarile OECD, cele est europene si cele ale fostei URSS)

b). configuratia cresterii populatiei este diferita in tarile in curs de dezvoltare, fata de cea din tarile dezvoltate.

c). desi din punct de vedere structural populatiile din tarile mai sarace sunt preponderent tinere iar din cele bogate sunt preponderent imbatranite, pe ansamblu, populatia globului se situeaza intr-un proces lent, dar general de imbatrânire.

d). proportia mare a populatiei tinere din tarile sub dezvoltate sau in curs de dezvoltare ridica un numar important de probleme dificile: cresterea somajului, asigurarea serviciilor sociale(in special in sanatate si educatie), locuirea urbana, delicventa.

e). cresterea ponderii populatiei de varsta a treia din tarile industrializate, antreneaza preocupari privind cresterea veniturilor si a cerintelor fata de serviciile de sanatate ale populatiei imbatranite.

f). indicatorii fertilitatii si mortalitatii au inregistrat evolutii pozitive in aproape toate zonele din lume.

g). in privinta miscarilor populatiei, factori ca: urbanizarea, cresterea interdependentelor in procesele dezvoltarii evolutia mediului social si politic international au determinat mutatii semnificative in obiectivele si magnitudinea acestot fenomene. Caracteristica generala actuala a acestora se caracterizeaza in faptul ca un numar tot mai mare de oamani se afla in procese de migratii , atat interne cat si internationale, in cautarea unor conditii mai bune de viata.

Introducere

Pe suprafata pamantului exista numeroase cavitati; cele mai importante sunt pesterile si galeriile subterane care formeaza imense retele. Unele au fost explorate, dar multe dintre ele raman sa fie descoperite. Pesterile si galeriile subterane se intalnesc in principal in zonele calcaroase. Toate aceste cavitati s-au format prin actiunea apei care, infiltrandu-se in fisurile substratului, a dizolvat treptat calcarul.

Pe suprafata pamantului exista numeroase cavitati; cele mai importante sunt pesterile si galeriile subterane care formeaza imense retele. Unele au fost explorate, dar multe dintre ele raman sa fie descoperite. Pesterile si galeriile subterane se intalnesc in principal in zonele calcaroase. Toate aceste cavitati s-au format prin actiunea apei care, infiltrandu-se in fisurile substratului, a dizolvat treptat calcarul.